Lu Scarparu Galanti (Giovanni Isaja)
Si vi dicissi ca di sti fatti di sti tempi ni succedunu, sicuramenti ca vi mittissivu a ridiri. Ma di sti tempi li picciriddi nascinu ccu l'occhi aperti; finiu di la littra d'amuri a la zita ammucciuni, di la sirinata sutta lu balcuni all'occhiu di la luna e di li ziti ccu la matri di la picciotta nna lu menzu. Oggi quasi tutti li coppii nescinu suli e vanu a divirtimentu pi li fatti soi, senza ca nuddu di la famigghia li distrubassi...Quannu poi, certuni, si presentanu all'artaru pi maritarisi non sulu ca la zita non porta cchiù la cruna di zagara in testa ma la vesti e lu velu ('na vota bianchi) ci l'havi arraccamati russi, comu puru lu mazzettu è fattu di tanti ciuri a culuri, giustificannu, (macari la cuscenza) ccu la frasi: non è di moda.
Ripigghiannu lu me discursu, vogghiu prisintarivi un picciutteddu di tant'anni arreri, pirsunaggiu principali di stu cuntu. Putìa aviri non cchiù di vintiduanni e faceva lu scarparu e la genti si maravigghiava comu mai s'imparau ssu misteri, sennu ca s'affruntava a fàrisi canùsciri ch'era discèpulu di San Crispinu.
Era di pirsunaggiu rigulari, visteva allicchittatu, ccu li càusi sempri stirati frischi, la cammisa janca ccui li pusa ca cci niscèunu di li manichi di la giacca, lu riloggiu d'oru a bracciulettu, la sigaretta addumata e pi lu ciauru ca lassava, e di comu caminava mpittatu, pari ca diceva: Guardatimi tutti!
Quannu si prisintava a qualcunu ca nun lu canusceva, ci dicìa ch'era studenti; e siccomu si sapeva prisintari, tanti cci cridèvanu. Quannu travagghiava era cosa di guardallu: pi non fàrisi li caddi nna li manu, tineva li truncetti ccu tanti pezzi ncudduriati chi a stentu si videva la lama. Lu mànicu di lu marteddu, era ammugghiatu lu stissu e, non cuntenti ancora, quannu duveva puntiari li soli di li scarpi, si nfasciava li manu di 'na manera ca parèunu ccu li guantuni di la bochis. Travagghiannu di stu modu, p'allestiri un paru di scarpi ci scuràvanu du' jorna. Però, siccomu era schettu e aveva la manciatura vascia, non ci faceva casu, e chiddu ca guadagnava ci sirveva pi vistìrisi e pi li vizi, ca in virità n'aveva pocu.
Aveva la fissazioni di fàrisi zitu ammucciuni ccu tanti e pirchissu si videva passiari nna li strati o misu mpalatu nta 'na cantunera comu siddu aspittassi la manna di lu celu. Iu, ca c'era amicu, cchiù di 'na vota ci fici capiri ca lu so cumpurtamentu non era sèriu e iddu, non sulu cuntinuava ma era tantu simpliciuni ca mi cuntava certi disavvinturi ca cci capitàvanu, ca si miritava nirvati a lu scuru sinu a quannu canciava opinioni.
'Na vota mi lu vitti prisintari pigghiatu di còllira, ccu mmugghiceddu ntra li manu, e mi dissi: lu voi vinnutu un pocu di furmaggiu? La proposta mi parsi curiusa e a la mia dumanna d'unni ci aveva chiuvutu, mi cuntavu sta passata. Si era innamuratu di 'na picciuttedda figghia di la patruna di 'na rivìnnita di geniri alimintari, e tantu tempu cci aveva scuratu passiannu davanti a dda casa, circannu lu mumentu bonu pi dichiararicci lu so svisciratu amuri. A ddu jornu, vitti ca dda picciotta era arreri a lu vancuni ca sirveva li clienti e iddu si pirsuasi ca era sula in casa, perciò non c'era mumentu cchiù prupiziu. Fici un colpu di vuluntà e trasìu. Non aveva arrivatu a diri signurina disidiru...ca s'accurgivu ca darreri a li scaffali c'era la matri ca cuseva. Certamenti, pi iddu, fu 'na granni surprisa, tantu ca apprima si cunfusi ma poi si ncuraggìu e ripigghiò: disidiru nquattruni di furmaggiu!...
Continua.......Il materiale completo si può trovare sulla rivista "JU, SICILIA" organo ufficiale del Centro Studi Storico-Sociali Siciliani.
(tratto da Centro Studi Storico-Sociali - Catania)
|
|